România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer – 60m.ro

România a pierdut în primă instanță procesul deschis de compania farmaceutică Pfizer în Belgia, pe fondul refuzului Guvernului țării noastre de a achita peste 20 de milioane de doze de vaccin COVID-19. Este vorba de o decizie în primă instanță care obligă România să achite 600 de milioane de euro companiei farmaceutice Pfizer.
Suma reprezintă echivalentul a 28 de milioane de doze de vaccin, pe care țara noastră a refuzat să le mai plătească începând cu anul 2023. Potrivit instanței belgiene, nu au fost descoperite lacune cu privire la modalitatea în care compania Pfizer a obținut contractul de livrări de vaccinuri COVID-19.
„Se observă că România nu a îndeplinit condițiile de încetare a acordului de cumpărare și că România nu a reușit să demonstreze că acordul – în special în ceea ce privește prețul și numărul de doze – a reprezentat un abuz de putere dominantă a Pfizer”, potrivit instanței belgiene. Judecătorii belgieni au mai subliniat că scăderea ratei de infectare cu COVID-19 de la acel moment, adică din 2023, nu reprezintă „circumstanțe care să justifice anularea sau modificarea obligațiilor contractuale ale României cu privire la Pfizer”.
Poziția Pfizer: România să respecte decizia instanței Un reprezentant al companiei farmaceutice a transmis pentru Digi24.ro că decizia instanței belgiene reprezintă „importanța obligațiilor contractuale care au susținut răspunsul pandemic European, construit pe principiul solidarității dintre Statele Membre”. „Pfizer se așteaptă acum de la statele membre (n.r. România și Polonia, care a pierdut un proces similar) să respecte decizia instanței”, potrivit reprezentanților companiei. Cum s-a ajuns ca România să fie nevoită să plătească 600 de milioane de euro În anul 2023, când pandemia de COVID-19 în România și Uniunea Europeană se ameliorase, Comisia Europeană și Pfizer au încheiat un amendament care presupunea reducerea numărului de doze contractate de fiecare țară și extinderea livrării, din anul 2023 și până în anul 2026, după cum arăta Context.ro în 2024.
„Dacă ar fi făcut acest lucru, i-ar fi permis să reducă numărul total de doze achiziționate, să reducă volumele care urmau să fie livrate în 2023 și să repartizeze livrarea dozelor rămase pe perioada 2023 până la sfârșitul anului 2026”, arăta Pfizer în plângerea depusă în instanță, potrivit publicației citate. Guvernul României, reprezentat în 2023 de ministrul Sănătății Alexandru Rafila, a refuzat să semneze acest amendament, astfel că a rămas cu prevederile stabilite în contractul inițial din 2021 (semnat de fosta ministră USR, Ioana Mihăilă), care obliga țara noastră să cumpere 32 de milioane de doze de vaccin până în iunie 2023. Ministerul Sănătății a subliniat în 2023 că a refuzat să semneze amendamentul din cauza „condițiilor propuse”, anume plata compensatorie a dozelor de vaccin, fără să ofere detalii despre costurile pe care acea plată le presupunea.
„Solicitarea României este cu atât mai surprinzătoare cu cât a decis să nu adere la Amendamentul (…) care tocmai i-ar fi dat posibilitatea de a reduce volumul de doze achiziționate pentru a fi livrate și de a amâna livrarea dozelor rămase,