Sinecurile politice au luat banii pe consultanță din PNRR – 60m.ro

Sinecurile politice au luat banii pe consultanță din PNRR – 60m.ro

Firmele de consultanță din România au încheiat contracte de peste 233 de milioane de lei, peste 46,6 de milioane de euro, pentru proiecte din PNRR. Pe lângă firmele abonate la bani publici, în lista celor care au primit cele mai multe fonduri sunt și câteva nou intrate în sistem, transmite Europa Liberă.

CE MAI SPUNE EUROPA LIBERĂ:

Bătaia pentru banii privind consultanța s-a dat între zeci de firme din toată țara. Momentul aproape că a fost unul fără precedent, în care mii de solicitări au fost lansate în portalul SEAP în doar câteva luni. Cele mai multe companii au prins unul sau câteva contracte.

Partea leului, adică aproape o treime din toți banii cheltuiți pe consultanță sau elaborare proiect, a ajuns, însă, la doar zece firme. Mai exact, 68 de milioane de lei în total, adică 13,6 milioane de euro.

Interesant este că din top fac parte firme cu tradiție în consultanța pe bani publici, firme cu conexiuni politice, dar și unele venite, parcă, de nicăieri.

„Aceste contracte de consultanță au fost atribuite prin achiziție directă. Prin urmare, fiecare autoritate contractantă a avut dreptul să achiziționeze aceste servicii, cu justificări minime, de la orice firmă care are în obiectul de activitate servicii de consultanță.

Putem să ne gândim că autoritățile contractante care au achiziționat serviciile de consultanță de la firme nou înființate au avut o justificare: în acea firmă lucrează o persoană cu mare experiență sau au fost stabilite penalități mari în cazul unui insucces. Este posibil, dar în viața de zi cu zi, putin probabil…”, ne-a explicat Valeria Tudora, expertă în achiziții publice.

Top 10 firme după contractele încheiate pentru consultanță prin PNRR

1. ROMACTIV BUSINESS CONSULTING: 11,6 milioane de lei, 2,3 milioane de euro

Cele mai multe contracte de consultanță, 196, dar și cei mai mulți bani, i-a obținut firma Romactiv Business Consulting.

Înființată în 2003, firma îi are ca acționari pe Radu Onofrei, Ion Narcis Munteanu, Viorela și Iosif Sacal.

Radu Onofrei este președintele Asociației Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Europene. Partenerul său în companie, Ion Narcis Munteanu, a fost consilier al Robertei Anastase.

Onofrei mai are, împreună cu soția, alte două firme specializate în consultanță.

Revenind la Romactiv Business Consulting, firma are o lungă tradiție în consultanță plătită cu bani publici. Are 70 de angajați, iar în 2021 a avut o cifră de afaceri de 8,5 milioane de lei.

Din consultanța pentru PNRR, cei mulți bani i-a obținut de la Primăria Pecica, Arad. Opt contracte în valoare totală de 470.000 de lei. Cele mai multe contracte le are din județele Arad, Bacău și Olt.

Într-un răspuns pentru Europa Liberă, Radu Onofrei a explicat cum a reușit să obțină toate aceste contracte de la un singur achizitor.

„Pentru un singur proiect de investiții care se aprobă spre finantare și se implementează pot exista trei contracte, pentru trei tipuri diferite de servicii,

 » Mai mult…