Guvernul „Zero soluții” așteaptă ca greviștii să se plictisească – 60m.ro

Peste 150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de angajați, personal nedidactic din învățământ au început greva generală, ieri. Din partea Guvernului au venit câteva propuneri de acordare a unor bonificații și de creștere a veniturilor cu mici procente, pentru anumite categorii de angajați.
Sindicatele au transmis că nu și-au propus nici să cerșească mila Executivului, nici să accepte orice fel de ofertă care să le „închidă gura”. În mediul universitar încă nu a fost grevă generală, ci de avertisment, fiind și mai puțini nemulțumiți decât în școli, licee și grădinițe. Sunt și unele cerințe ale sindicaliștilor care nu pot fi puse în practică, cel puțin deocamdată, precum decontarea ochelarilor de vedere pentru profesori și acordarea bonurilor de masă inclusiv pe durata concediilor.
Sindicaliștii din Educație sunt hotărâți să meargă mai departe cu protestul ajuns până la faza de grevă generală, mai ales după ce Guvernul le-a propus câteva „bonusuri” doar pentru unele categorii de angajați. „Ministerul Educației împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au început demersurile pentru elaborarea actelor normative care să creeze cadrul legal pentru: salarizarea întregului personal nedidactic din învățământul de stat, la nivelul grilelor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022. Din analiza Ministerului Educației, aceasta înseamnă o creștere de circa 9% a salariului și un impact bugetar estimat la 90 de milioane de lei, până la finalul anului calendaristic, pentru cei aproape 55.000 de beneficiari din învățământul preuniversitar și 10.000 din învățământul superior”, a transmis, ieri, Guvernul României, prin Ministerul Educației.
Aceste majorări includ acordarea unui bonus pentru profesorii debutanți, acordarea unor stimulente financiare pentru profesorii care sunt încadrați în unități de învățământ din zone defavorizate, cu mențiunea că se are în vedere și acordarea unor stimulente financiare pentru cadrele didactice care își desfășoară activitatea în unități de învățământ din zone defavorizate, fiind unul dintre obiectivele cuprinse în proiectul Legii învățământului preuniversitar, care s-a aflat ieri la vot, în plenul Senatului României.
Răspuns tranșant al protestatarilor
Ca replică, sindicatele au transmis un răspuns tranșant: „Nu avem nevoie de ajutoare sociale! Nu suntem asistați social! Avem nevoie de salarii decente! Nu am decis să facem grevă peste noapte! Nu facem jocuri politice! Este greva oamenilor școlii, este greva celor peste 200.000 de angajați din învățământ, care s-au săturat de nepăsarea guvernanţilor. Este greva celor care spun răspicat: așa nu se mai poate!”, se arată în comunicatul de presă comun al celor trei federații, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”. Sindicatele fac un ultim apel la colegi să se alăture acțiunii și să nu cedeze la insistențele Guvernului, până când situația nu se va rezolva.
Solicitări imposibil de satisfăcut
Reprezentanții Guvernului au și ei nemulțumiri în legătură cu solicitările venite din partea sindicatelor. Pe lângă cerințele legate de salarizare, cea mai importantă fiind plasarea în grilă a profesorilor debutanți la nivelul salariului mediu pe economie,