Andrei Marga: România a ajuns la nivel de președinție africană, un stat prostocratic, un stat avariat unde aranjamentul bate regulamentul – 60m.ro
Profesorul Andrei Marga revine cu o temă interesantă pentru aceste zile – Munca. După ce face o amplă incursiune a ceea ce însemnat Munca și evoluția acestui concept în timp, profesorul arată cum se împarte în lume ceea ce se acumulează prin muncă și felul cum s-a distribuit în trecut și mai ales acum bogăția.
El descoperă mai multe tipuri de abordări ale oamenilor în fața muncii și ajunge la concluzia că deși și astăzi se muncește serios, acest segment este tot mai mic și că se preferă muncă puțină, profitul maxim și chiar trăitul din Ne-Muncă.
În cazul particular al României el descoperă motive suplimentare a amplorii fenomenului: ”Românii sunt ca toți oamenii. Și invers. Dar, cum se observă din nou – când țara a ajuns vizibil la „președinție africană”, cu „guvernele mele” de amatori, „regim prostocratic” și „stat avariat” (sau chiar „stat eșuat”, cum spune un autor) – românii au prea des neșansa de a fi conduși de diletanți.”
***
”Munca în zilele noastre
Andrei Marga
Cărți exaltate de perspectiva globalizării și electronizării (vezi Peter F. Drucker, Post-Capitalist Society, Harper, New York, 1994) spuneau că în lume se trece la o „societate a cunoașterii (knowledge society)”, în care computerul este cheia. Va fi un post-capitalism în care the blue collars se reduc în număr și putere și nu vor mai avea rolul conducător, iar professional managers vor decide. Resursa economică de bază nu va fi capitalul, nici munca, ci cunoașterea.
Nu discut aici cum au evoluat lucrurile. Acestea sunt, totuși, mai complicate.
Desigur, categoria blue collars a scăzut în termeni relativi. Dar sugestia că ar dispărea munca manuală s-a dovedit fără acoperire. Muncitorii de înaltă calificare rămân cheia în producția modernă. Iar proletari – adică oameni care trăiesc din vânzarea forței de muncă proprii – au devenit mai mulți, chiar dacă nu exercită munci manuale, remunerația lor este mai bună ca a altora și fiecare se consideră pe sine cum vrea. „Societatea cunoașterii” este deocamdată însoțită de o proletarizare mai amplă ca oricând. În plus, professional managers au ocupat poziții în industrie, dar în viața publică nivelul de pricepere și cultură al decidenților și calibrul lor au mers în jos. Deja la mijlocul anilor nouăzeci se anticipa scăderea valorii celor ajunși la decizie. Azi tot mai mulți cetățeni o reclamă.
Oricum se privesc, însă, lucrurile, munca a ajuns în situația în care din nou este de întrebat ce loc are în viață. Iar odată cu ascensiunea stupidocrației, sesizată de Carlo M. Cipolla, confuzia valorilor a sporit, motivația muncii scăzând și mai mult. Munca nu mai are pentru cei de astăzi importanța de odinioară.
Pentru a avea repere, este destul să ne amintim că munca a fost socotită parte a sensului vieții omului chiar și de moraliști. Bunăoară, Confucius considera că fericirea constă în urcarea muntelui,
