Doi lideri de mari confederații sindicale critică declarațiile amenințătoare ale lui Iohannis: „A refuzat sistematic orice discuție” – 60m.ro

Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical (BNS), și Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, spun de ce ei consideră că șeful statului a greșit în conflictul ce opune, de peste două săptămâni, profesorii și Guvernul. „A ieșit din prerogativele constituționale de mediator”, acuză președintele BNS.
Liderii celor două confederații sindicale spun că s-au întâlnit prima și ultima oară cu președintele Klaus Iohannis în martie 2015. „A refuzat sistematic orice tip de discuție, chiar și când i-a fost solicitat acest lucru”, spune Dumitru Costin.
Bogdan Hossu cere demisia ministrul muncii, Marius Budăi, pe care îl consideră responsabil de actuala criză din Educație: „Prin lipsa de transparență, lipsa de dialog, lipsa de asumare a răspunderilor care îi revin ca ministru al muncii”.
„Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale?”, a spus Klaus Iohannis pe 1 iunie, într-o declarație de presă susținută la finalul summitului comunității europene din Republica Moldova. Președintele i-a acuzat pe liderii de sindicat de continuarea grevei, care a început pe 22 mai. „Greva a durat un pic mult. Și se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli, pentru că liderii vin și pleacă, ei sunt un fel de interfață, cum sunteți voi, media”, a declarat șeful statului. Cum comentează aceste declarații liderii BNS și Cartel Alfa, două dintre cele mai importante confederații sindicale din România?
Dumitru Costin (BNS): „Președintele a ieșit din prerogativele constituționale”
„Președintele a ieșit din prerogativele constituționale de mediator, odată cu declarațiile amenințătoare la adresa greviștilor. Și nu e prima oară când iese din matricea prezidențială prevăzută de Constituție”, spune pentru Libertatea Dumitru Costin, președintele Blocului Naţional Sindical. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Constituția României, art. 80, alin. 2: Pe 22 mai, ziua începerii grevei, BNS a dat un comunicat în care își exprima solidaritatea cu profesorii greviști. Niciuna dintre structurile sindicale ale cadrelor didactice nu face parte din confederația condusă de Dumitru Costin.
Bogdan Hossu (Cartel Alfa): „Acordul girat de președinte nu a fost respectat”
Bogdan Hossu, președintele Confederației Națională Sindicală Cartel ALFA”, crede că președintele Klaus Iohannis are o „problemă de credibilitate”.
„Atât timp cât un acord politic girat de președinte nu a fost respectat, greviștii încearcă să obțină maximizarea înțelegerii făcute. De aici și solicitarea lor, față de ultima ofertă, de a obține o ordonanță de urgență care să precizeze că viitoarea lege de salarizare bugetară, care se va aplica eșalonat pe 2-3 ani, să prevadă că, în Educație, se aplică integral într-un an”, precizează Hossu.
În ședința de Guvern din 1 iunie, Executivul a adoptat o ordonanță de urgență care mărește cu 1.000 de lei brut salariile profesorilor, respectiv cu 400 de lei brut salariile personalului nedidactic, începând cu 1 iunie 2023. Salariul mediu brut al profesorului debutantul va fi echivalent cu salariul mediu brut pe economie în noua lege a salarizării, a anunțat Guvernul,