Profesorii îi acuză pe liderii de sindicat de trădare, după ce au suspendat greva fără a le cere părerea – 60m.ro

Reprezentanții sindicatelor din educație au anunțat azi, 12 iunie 2023, că greva generală din învățământ se suspendă, ca urmare a deciziei Guvernului de aproba Ordonanța de Ugență 57/2023, prin care salariile profesorilor cresc cu circa 25%.
„Greva se suspendă!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi:
– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
– acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.
În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, au transmis reprezentanții sindicatelor.
Ulterior, ordonanța de urgență 57/2023 a fost adoptată de Guvernul României și publicată în Monitorul Oficial.
Aceasta prevede următoarele lucruri:
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Art. I. — La Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu
modificările și completările ulterioare, anexa I cap. I lit. A se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță de urgență.
Art. II. — La articolul I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022, după alineatul (11) se introduc trei noi alineate, alin. (12)—(14), cu următorul cuprins:
„(12) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. I cap. I lit. A la aceeași lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.
(1/2) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază aflate în plată pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educației nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ, se majorează cu suma de 1.300 de lei fiecare.
(1/4) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023,