Cozmin Guşă: „Sorosişti români, vă ordon treceţi Prutul” – 60m.ro

„În urmă cu vreo doi ani mi-a devenit clar că rețeaua Soros încearcă să ocupe pozițiile de decizie în R. Moldova, beneficiind de alegerea Maiei Sandu ca președinte, și-am tot relatat cum în funcțiile cele mai importante din justiția și serviciile secrete moldovenești au fost numiți moldoveni care musai trebuiau să facă parte (cu acte!) din rețeaua miliardarului ungaro-evreo-american. Azi nu se mai îndoiește nimeni că țara fraților noștri de peste Prut se poate redenumi chiar așa cum am propus, respectiv ”Moldova – Republica Soros”, marcându-se astfel o premieră în politica internațională”, scrie, pe Facebook, analistul politic Cozmin Guşă.
„Ieri s-a consumat încă un episod din constituirea acestui nou stat, ce implică în mod direct și transparent România, respectiv numirea/votarea Ancăi Dragu, senator USR în Parlamentul de la București, în funcția de președinte al Băncii Naționale a Moldovei. Dragu a fost ministru de finanțe în Guvernul Cioloș (de fapt guvernul Coldea-Soros), e bănuită în mod întemeiat c-ar fi un ofițer acoperit al unui serviciu secret românesc, cel mai probabil SIE, și nici un analist serios nu se îndoiește că ea face parte tot din rețeaua Soros. Operațiunea de numire/votare, plus acordarea cetățeniei Moldovei și depunerea jurământului, s-au desfășurat pe durata a 24 de ore, ”de azi pe mâine” cum se zice, urmată de tăcerea mormântală a analiștilor de la București și Chișinău, ceea ce indică în mod clar că avem de-a face cu o operațiune de intelligence, și nu cu una politică. Singurul ziarist ce-a avut curajul să prezinte operațiunea și implicațiile ei a fost clujeanul Liviu Alexa, care după ce-a scris articolul al cărui link îl aveți aici (Soroșiști români, vă ordon: Treceți Prutul. Planul Maia-Președintele României continuă neabătut. USR-ista Anca Dragu, noua șefă a Băncii Naționale moldovenești – Ziar de Cluj), și obținând copia decretului de acordare a cetățeniei pe repede-înainte, a mai completat ulterior în felul următor: ”Later edit: A venit și hârtiuțaaaa de acordare a cetățeniei. Dovada că a fost manevră. Dovada că Anca Dragu e ofițer superior SIE. Dovada că Gabriel Vlase, șeful SIE, a fost informat, când a fost nevoie, nu când s-a copcialit planul. Dovada că fraierul de Cătălin Drulă, șeful USR, nu știa. Dovada că simfonia e dirijată de americani. Ciolacu, ești bine?”
După ce o să citiți întreaga argumentație din articolul de mai sus o să vă fie mult mai clară magnitudinea operațiunii. Despre posibilele consecințe urmează să ne lămurim prin analizele ulterioare, eu le-am întors pe toate părțile în discuțiile de ieri cu confrații Alexa, Comaroni și Romoșan. Acestea implică de la unirea României cu Moldova pe mână americano-sorosistă, la candidatura concomitentă/consecutivă a Maiei Sandu (sau Mircea Geoană sau Laura Kovesi) la prezidențialele de la noi și de la ei (reprogramate prin inițiative recente de lege ale PNL în Ro, respectiv PAS în Md, ca să poată avea loc în toamna lui 2024!), reluând astfel modelul vechi al unirii realizate sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Petru Romoșan a descifrat jocul la disperare al americanilor legat de procesul de lărgire al UE într-o analiză pentru Insitutul GOLD scrisă aseară ( Ucraina,