Ionuț Cristache: De ce să-i pese lui Iohannis de un popor care arată că este total indiferent şi apatic la tot ce i se întâmplă? – 60m.ro
„Lui Klaus Iohannis nu-i pasă pentru că știe că este (încă) președintele unui popor căruia nu-i pasă. Dacă ne-ar fi păsat, știrea cu pensionarea și eliberarea postului de profesor, de la Liceul Brukenthal, din Sibiu, blocat timp de 27 de ani, ne-ar fi făcut să ne întrebăm „ce e cu omul acesta?””, scrie, pe site-ul canal33.ro, jurnalistul Ionuţ Cristache.
„Dezmeticiți, după un somn de 10 ani, am fi pretins măcar un consult de specialitate să ne lămurim dacă medical totul este în regulă acolo. Că moral cred că ne-am lămurit.
Dar în România Educată, toată lumea doarme liniștită cu cartea pe ochi. În afara unor titluri de presă și a unor opinii exprimate de puțini (printre care mă număr) viața și-a urmat cursul firesc. Și totuși, eu nu pot să nu insist cu întrebarea Ce se întâmplă?, Ce se întâmplă în capul lui Iohannis?, Ce e acolo?, Ce mecanisme interioare conduc spre astfel de rezultate? Ce fel de președinte am avut?.
Pentru că timp de zece ani nu au fost permise decât întrebări timide, dozate și controlate „una, maxim două”, poate că e timpul să ne întrebăm deschis, tare și asumat, ce am trăit de fapt?
Noi, la modul cinstit, avem un președinte pe care nu-l cunoaștem. Știm, în linii mari, ce știm despre oameni în general. Că are și el niște părinți, dar care n-au mai trecut pe aici să vadă minunea înfăptuită de fiul lor – România Normală – că se trage de undeva, în speță, din Sibiu, în mare parte retrocedat către FDGR și că și-a făcut averea din meditații și combinații cu retrocedări împreună cu soția. Și unii, mai rău intenționați, ar adaugă și niște intermedieri de adopții, pe la începutul anilor 90. Tot cu soția! Cu asta a trebuit să ne mulțumim.
Orice tentative (și așa firave) de a săpa mai adânc, de a întreba mai insistent, de a pretinde mai multe explicații s-au lovit de un refuz și l-au îndepărtat și mai mult de noi. Omul îmi lasă impresia, cu fiecare ieșire, oricât de rară că nu ne suportă. După ce l-am ales, primul lucru pe care l-a făcut a fost să ne lase și să plece. În vacanță! Într-o țară în care erau atâtea de făcut, omul și-a început mandatul cu o pauză. A plecat la Miami, în așa-zisa vilă a antrenorului de tenis, prieten de familie! Și la întoarcere, a trântit paltonul pe capota mașinii, de nervi că s-a terminat și că a început munca. Dar nu ne-a păsat!
Fără să pretind că înțeleg foarte mult din natura umană, nu pot să nu spun că m-a pus pe gânduri încă din timpul campaniei pentru primul mandat. În plină acțiune electorală a fost întrebat , de un reporter, la modul cel mai nevinovat cu putință „Care ar fi prima amintire, cea mai veche amintire, pe care o aveți din copilărie sau adolescență? Un obiect, o întâmplare, o senzație”… Personajul nostru a sărit iritat,
