Dovada că Nicușor Dan a colaborat cu Securitatea. Documentul se confirmă – 60m.ro

Dovada că Nicușor Dan a colaborat cu Securitatea. Documentul se confirmă – 60m.ro

Documentul care arată că Nicușor Dan a făcut poliție politică în perioada liceului se confirmă pas cu pas. Actualul edil al Capitalei a explicat în spațiul public că doar a urmat o procedură pentru a putea să meargă la Olimpiada Internațională de Matematică din Australia, alături de lotul format din Adrian Vasiu, Andrei Banu Rădulescu, Octavian Petre Fărcășanu, Andrei Moroianu și Florin Belgun. Jurnaliștii Realitatea Plus au reușit să afle de la unul dintre protagoniști lucruri care par să schimbe perspectiva asupra explicațiilor oferite de Nicușor Dan.

Cu sprijinul unui avocat care a purtat un dialog cu Adrian Vasiu, acesta a răspuns la mai multe întrebări ale jurnaliștilor Realitatea Plus care demontează spusele lui Nicușor Dan că nu ar fi colaborat cu Securitatea.

În interviul acordat de primarul general, acesta a explicat în linii mari cum a ajuns în situația descrisă de documentul atribuit Securității.

Reporter: Ce se întâmpla atunci când se ieșea din țară înainte de 1989?

Nicușor Dan: Eu eram minor, nu știu cum se întâmpla la adulți, dar pot să povestesc cum se întâmpla la minori. În primul rând, pașaportul nu era la mine, era la Direcția pașapoarte și trebuia să mă duc să-l cer de la ei și să-l duc înapoi după ce mă întorceam. Fiind o chestiune organizată de Ministerul Educației, pentru că eram în lotul de matematică al României, erau niște întâlniri care se organizau la Ministerul Educației. În aceste întâlniri „eram prelucrați”, ca să zic așa, în sensul că ni se spunea cum e Occidentul, să avem grijă că vom fi provocați, că ne vom duce în magazine și o să vină oameni și o să ne bage produse din magazine în buzunar ca să discrediteze statul român comunist.

Reporter: Era cineva de la Securitate sau cine vă spunea aceste lucruri?

Nicușor Dan: Erau niște întâlniri la Ministerul Educației. Deci nu știu dacă oamenii care veneau acolo erau de la Ministerul Educației, de la Ministerul Afacerilor Externe sau erau de la Securitate.

Profesorul și matematicianul Adrian Vasiu, cel despre care în același document atribuit Securității se afirmă că era „urât” de către Nicușor Dan, a demontat spusele acestuia privind modul în care erau „prelucrați” elevii de către Securitate.

„Singura întâlnire care îmi este proaspătă în memorie este ceea după întoarcerea din Cuba în 1987. Am fost cazați la un liceu din București și nu ne-am putut întoarce la casele (orașele) noastre decât după ce am mers, ca o echipa, la Ministerul Educației. Am fost dezamăgiți întrucât eram obosiți și n-am primit nici un fel de masă sau premiu (award) de la Ministerul Educației. Aceste întâlniri au fost colective (toată echipa, incluzând profesorul sau cei doi profesori care au fost plecați cu noi) și câteodată au fost interesante, în sensul ca am fost intervievați: de exemple după întoarcerea din Grecia în mai 1987”, a explicat Adrian Vasiu.

În încercarea de a se apăra, Nicușor Dan a spus că trebuia să completeze mai multe rapoarte despre deplasările în afara țării.

 » Mai mult…