Gabriel Diaconu, consilierul ministrului Rafila, încearcă să justifice crima de la Spitalul Sfântul Pantelimon – 60m.ro

Conisilierul onorific al ministrului Rafila, Gabriel Diaconu, are un punct de vedere foarte ciudat după ce doi medici, specialişti Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, au fost reţinuţi, miercuri, de procurori, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI. Acesta încearcă să justifice crima.
„Ce are, ce n-are sens, în scandalul de la spitalul Sf. Pantelimon. Continui să îmi mențin părerea că în scandalul de la spitalul Sf. Pantelimon, unde mai mulți medici sunt acuzați c-ar fi scăzut intenționat medicația unor pacienți terminali cu scopul de-a precipita decesul, nu reflectă neapărat adevărul, deci ne uităm la anatomia unei mistificări.
Într-o mișcare îndrăzneață, procurorii au reținut trei persoane, două doctorițe și-o asistentă medicală. Comunicatul oficial menționează că, după expertiza tehnică a aparatelor, au putut identifica o persoană unde această manevră a fost făcută în mod deliberat. Concomitent, înregistrări remise presei în ultimele luni coroborează acest scenariu, dar și propunerea că posibil zeci (!) de alți pacienți ar fi fost lăsați să moară prin lipsirea de medicație, ceea ce ar echivala nu doar cu un omor în serie, dar și o formă de complicitate agravantă până la nivelul managementului.
Procurorii ar fi obținut, la perchezițiile de dimineață, material probator suplimentar care ar explica decizia de arestare. Justiția de presă nu e justiție, cât o formă de justițiarism. Așa cum există acuzare, există și apărare. Fie orice persoană acuzată, până nu e emisă o sentință judecătorească motivată, definitivă, irevocabilă, prezumția nevinovăției este regula și nu excepția.
Secția de ATI este un loc unde se duce ultima luptă cu moartea. Sunt, indubitabil, oameni care au trăit pentru că au ajuns în ATI la spitalul Sf. Pantelimon. Procurorii spun că sunt niște oameni care au murit pentru că au fost omorâți de doctori la spitalul Sf. Pantelimon. Întrebarea e ”de ce”? Cui prodest?
Câtă vreme ai – ipotetic – toate paturile din ATI blocate, și ai cazuri cu șanse mai bune de supraviețuire în UPU care nu pot fi transferate, este un gest compasionat să curmi suferința unui bolnav cu șanse minime de supraviețuire ca să faci loc altuia care poate va trăi? Asta s-a întâmplat, dacă asta s-a întâmplat, acolo?
Tehnic vorbind, acolo unde discutăm copaci, nu pădure, procurorii pronunță termenul care dă frisoane pe spinare: omor cu premeditare. Dar același diavol stă în detalii, și de bună seamă rămân lucruri de descris, explorat și expertizat până la momentul trimiterii în judecată a persoanelor astăzi reținute. Și multe, multe întrebări.
Au fost situații în lume, în pandemia de COVID, când medicii au lăsat pacienți să moară în pace, acolo unde ventilația mecanică violentă ajungea să le rupă, la propriu, plămânii uzi de pneumonie. Au fost situații când, cu acordul familiei, persoana a fost ținută pe minim suport, mai degrabă decât să îi fie stimulat medicamentos aparatul cord-pulmon, acolo unde nu se mai înregistra activitate cerebrală. Și au fost și situații, dacă tot a fost azi înmormântarea lui Nicu Covaci,