Sportul aruncat în barca mafiei PSD! Lipă: Ciolacu m-a ajutat de fiecare dată – 60m.ro

Șefă a Agenției Naționale pentru Sport, fostul Minister al Sportului, Lipă a precizat de ce a ales să se alăture formațiunii politice care guvernează România alături de PNL: „Doar prin implicare putem schimba ceva în bine”.
„Întotdeauna și cei din urmă pot fi primii. Sportul m-a învățat să iau startul cumpătat și să am abilitatea sa trec prima linia de sosire.
Sportul, ca și politica, înseamnă multe sacrificii. Voturile oamenilor sunt valoroase ca o medalie olimpică atunci când sunt obținute într-o competiție electorală în care cel mai bun câștigă.
Toată viața mea am intrat în competiție pentru a câștiga, iar echipa mea a știut să se mobilizeze mereu pentru a fi cu un vârf de barcă în fața competitorilor. Așa am câștigat toate Campionatele Mondiale, Europene, Jocurile Olimpice.
Am reușit că sportiv, iar anul acesta sunt mândră de toți sportivii noștri care au reprezentat România la Jocurile Olimpice, unde au cucerit 3 medalii de aur, 3 medalii de argint și 2 medalii de bronz.
România, care a terminat JO de la Tokyo pe locul 47, iată că atunci când ai o echipă performantă și știe ce vrea, am reușit după JO de la Paris să ne situăm pe locul 23. Și puteam și mai bine. Dar cum JO nu se termină, peste 4 ani cu siguranță că putem fi mult mai buni”, a afirmat Lipă.
Personal intru în această competiție politică pentru că știu că doar prin implicare putem schimba ceva în bine. Avem nevoie de legi mai bune, care să încurajeze copiii și tinerii să facă sport, să facă mișcare, care să stimuleze marea performanță. Elisabeta Lipă, vicepreședinte PSD pe probleme de sport.
Lipă a explicat de ce a ales să-l susțină pe Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale din acest an.
„Am găsit toată susținerea la premierul Ciolacu. Și știe ca sunt o persoană incomodă, dar dacă m-a dat afară pe ușă, ceea ce nu s-a întâmplat, am găsit o portiță să intru pe geam. De fiecare dată când am fost în situații de criză, m-a ajutat. Nu pe mine personal, a ajutat sportul românesc și asta înseamnă enorm de mult.
Sunt sigură că după ce va ajunge președinte al României va proceda la fel, pentru că și eu și colegii mei din sport la fel vom proceda. Mai știu ceva, că respectă tricolorul, valorile naționale, îi plac rezultatele frumoase și îi place foarte mult sportul românesc. A demonstrat asta nu o dată, ci de foarte multe ori.
Ca vicepreședinte voi fi alături de colegii mei în această dublă competiție electorală. Sunt un om de echipă, am câștigat și singură, dar cele mai mari satisfacții le-am avut atunci când am urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în echipă și știu că atunci când echipa e performantă, nu are cum să nu treacă prima linia de sosire”, a mai spus Elisabeta Lipă.
Post nou înființat de PSD, » Mai mult…