Cornel Nistorescu: Ciolacu și Tudose nu-s făcuți pentru construcții importante. La găinării o mai descurcă, la proiecte mari, nu! – 60m.ro

„Vara asta și PSD-ul este mai înfocatat și vrea să se arate mai forțos. Vrea să lucească mai tare ca în deșert și ca în zilele de mineriadă. Mulțimea mobilizată nu a substituit nici creierele și nici caracterele. PSD-ul are putere, are conexiuni la Servicii, are volum deși n-are oameni de calibru. Ciolacu și Tudose nu-s făcuți pentru construcții importante. La găinării o mai descurcă, la proiecte mari, nu. În ciuda doctoratelor, partidul este din ce în ce mai proletar în spirit și în cultură”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.
„PSD-ul se vrea curat. Condamnații și comuniștii au fost șterși din listele de invitați. Spiritul lor încă mai adie prin și printre cuvinte. Într-un fel, se vrea curat ca un nou născut și fără trecut. Într-altul, se pretinde un partid cu un calendar plin de victorii și performanțe, cu contribuții la istoria României.
Ca și celelalte, Congresul n-a adus nimic nou sub soare. Aceeași mobilizarea din toată țara, pe județe, pe primării, pe organizații, pe regiuni, pe vicepreședinți.
Ce-am văzut la Congres a mai fost și va mai fi. Și înainte de Ion Iliescu, și după. Și înainte de Victor Ponta, și după. Și după Marcel Ciolacu, cît va bate lumina dinspre Bruxelles. Adică dinspre stînga-mprejurul european.
Ce putea ieși nou dintru-un discurs ca de Cetățeanul Turmentat al lui Mihai Tudose? E de mirare că sfetnicii l-au învățat pe Ciolacu să zică „dăm o alternativă la un președinte turnător și un președinte absent”. Este doar o ironie valabilă, nu un program politic. Prea puțin pentru un președinte necesar pentru o țară aflată într-o cumplită criză de leaderi. Programul PSD arată tot ca o listă de măsuri. N-a mai fost citit la microfon. Cine vrea poate să-l parcurgă pe net. Cine îl admiră poate să-l țină minte. E plin de locuri comune. Cine nu-l crede n-are decît să-l aștepte să-l vadă murind. Adică uitat.
Partidul și-a strîns toată suflarea pentru a-i înmîna lui Marcel Ciolacu o patalama de candidat la Președinția României. Să-l încununeze cu aparența de personalitate care nu este.
Sloganurile au fost aceleași. Absența oricărui accent critic a asigurat pacea. Aripi politice au zburat numai în mintea unora. Dumitru Buzatu a fost uitat. Gabriela Firea a fost executată în liniște și cu mănuși. (Florentin Pandele a rămas un caz pentru alții). Vasile Dâncu după ce i-a vrăjit cu tot felul de fantasmagorii a fost parcat la Bruxelles. În lipsa scandalurilor de odinioară, soarele pesedist a strălucit peste toată butaforia politică.
Limbaj – de lemn și de import.
Lozincile – scuturate de praful timpului. Același ca la Victor Ponta și la Liviu Dragnea. Ale Vioricăi Dăncilă au avut miez. Tehnici de organizare de la Congresul IX.
Cine vrea să se îmbete cu apă rece n-are decît să creadă în aceste propoziții citite de Marcel Ciolacu și gândite de altcineva. I se potrivesc ca nuca în perete.
„Avem nevoie de un parteneriat real cu oamenii,