George Simion, președintele AUR: Rușine CCR! Ne confruntăm cu o lovitură de stat în plină desfășurare – 60m.ro

„Rușine să îi fie Curții Constituționale pentru decizia pe care a luat-o astăzi, în urmă cu o oră. Am anunțat-o eu încă de ieri. Le este frică de poporul român, dar nu vor să asculte vocea poporului român. Au anunțat că vor decide abia luni, după alegeri, să vadă totuși, dacă nu le merge rețeta de furt, de intimidări, de cumpărare a voturilor.
Pe 1 decembrie, de Ziua Națională, votul nostru o să învingă! Trebuie să trimitem PSD la coșul de gunoi al istoriei.
Ne aflăm într-un moment istoric, crucial, pentru viitorul democrației din România. Ziua Națională, care de obicei ne găsea la Alba Iulia, acum trebuie să ne găsească pe fiecare în localitatea noastră, în fiecare secție de vot, pentru a avea și mâine o Românie. Este un moment unic în care putem demonstra că poporul român este stăpânul propriului său destin.
Timp de 35 de ani, ne-au condus aceiași oameni, care ne-au furat resursele, speranțele și ne-au ținut în genunchi. Oamenii ăștia au un nume și i-ați auzit, au ieșit la suprafață și în campanie. Ne-au fost imputați nouă. Un nume precum Hrebenciuc. Nu m-am văzut în viața mea cu Hrebenciuc, nu am avut niciun blat, după cum se vede astăzi, dar ni l-au pus în cârcă pe Hrebenciuc. Au încercat să arate că suntem extremiști, legionari, pro-ruși. Au vrut să scoată această imagine, că eu sunt spion al altei țări. Nu este nimic mai dezonorant pentru mine, decât gândul că cineva ar putea crede că mi-aș trăda poporul. Ei, care vor să fure acum votul poporului român, sunt cei care ne-au furat și care ne-au trădat!
Nu este o simplă bătălie cea de duminică, este lupta noastră pentru adevăr, pentru demnitate și pentru libertatea, de a ne decide singuri destinul. Duminica trecută, poporul român a trimis o adevărată declarație de independență față de regimul care ne-a condus în ultimii 35 de ani. Ne-am ridicat împotriva corupției, a trădării și a manipulării. Sistemul a decis să acționeze, bătându-și joc de votul nostru. Vedeți cum a înțeles să reacționeze Marcel Ciolacu, mințind că se va retrage dacă se termină șarada asta, cu anularea votului, cu repetarea turului 1. A spus că se va retrage din turul 2. A mințit, așa cum a mințit și cu avioanele alea, și că nu a fost implicat în proiectul Nordis. Din banii românilor se plimbau ei cu avioane private.
Răspunsul dacă mai avem viitor sau nu este sumbru. Ne confruntăm cu o lovitură de stat în plină desfășurare. Oamenii noștri au fost chemați la Birourile Electorale Județene. În clădirea vecină se află voturile românilor, saci pe care nu i-a protejat nimeni timp de trei zile. Ce mai vor ei să numere? Au mai băgat peste noapte voturi pentru covrigar, în sacii de vot? Ne iau de proști? Vor neapărat violențe în stradă? Apelul nostru pentru români este să fie calmi, liniștiți, să nu iasă în stradă, pentru că întreaga suflare românească trebuie să înțeleagă gravitatea sistemului și să reacționeze la vot.