Iași: Infractorul Chirica folosește Poliția Locală ca antemergător – 60m.ro

Mihai Chirica a găsit soluția perfectă pentru traficul infernal din Iași: 8 din cei 14 polițiști locali aflați pe tură dirijează intersecțiile exact pe traseul său de acasă până la școala copilului. În timp ce zeci de mii de ieșeni pierd zilnic ore întregi în blocaje, edilul face 40 de minute din Galata în Copou, flancat de agenți care îi fac pârtie. Public, primarul ridică din umeri și explică senin că aglomerația este o problemă „matematică”, generată de cetățenii care au ales să se mute în suburbii.
Declarațiile recente ale primarului Mihai Chirica la ZDI TV arată o ruptură totală între administrația locală și realitatea trăită de plătitorii de taxe. Edilul a pus traficul blocat exclusiv pe umerii ieșenilor. Potrivit logicii sale, oamenii sunt de vină pentru că s-au mutat în zone mai ieftine și, mai ales, pentru că îndrăznesc să își aducă copiii la „liceele de elită” din zona centrală.
„Problema este una foarte fizică sau foarte matematică. Acest număr de mașini în deplasare raportat cu numărul de mașini în tranzit… eu stau la ieșirea podișului spre Iași-Voinești și bănui că alții stau la intrarea dinspre Nicolina și altele. Deci mie îmi vine foarte greu să ies dimineața pentru că mașinile care vin dinspre Miroslava vin bară la bară și nu trebuie s-o confirm decât printr-un singur click. Și acuma o putem face, intrăm în dispecerat și vedem prin buclele de numărare care vin dinspre Miroslava, Lețcani, Ciurea etc. câte mașini au intrat de dimineață și câte intră. Am un domn foarte simpatic, a lucrat în administrație, este la bifurcația dintre Fermei și Vișani. M-a sunat și spune: «Domnul primar, știți, a spus oglinda aia, dar cred că ar trebui… în fine, dar nu se mai poate. 19.000 de mașini în trecere pe zi acolo.» Are o buclă de numărare pusă: 19.000 de mașini se duc spre Vișani și vin dinspre Vișani,” a delcarat primarul.
Aroganța discursului merge mână în mână cu o lipsă cronică de soluții. Întrebat de ce nu se construiesc parcări de tip park&ride la intrările în oraș, primarul a respins ideea, argumentând că toți cetățenii vor, oricum, să ajungă în centru. Rezultatul acestei filosofii administrative? Ieșenii suferă pe motorina și timpul lor, trezindu-și copiii la 5:30 dimineața pentru a parcurge câțiva kilometri în o oră și jumătate. Primarul, în schimb, suferă mai puțin. Mult mai puțin.
„Au transport în comun care stă câte 45 mai bine de minute ca să iasă dinspre Bârnova spre șoseaua Bucium și suferă și oamenii din mașină… aceeași chestie. Singura chestie că suferă pe banii orașului, nu suferă pe motorina lor, dar suferința este comună. Nu ai cum să le promiți că le vei face o legătură pentru că toți vor să ajungă în zona centrală. Toți au copiii pe care îi duc la liceele de pe zona centrală. Nimeni nu se oprește în zona Bucium, nimeni nu se oprește în zona industrială. Toți vor să facă liceele de elită.