Vasile Dîncu împinge PSD spre opoziție și recunoaște pierderi de legitimitate – 60m.ro

Vicepreședintele PSD, Vasile Dîncu, a declarat la finalul ședinței Biroului Permanent Național – unde a fost stabilită întrebarea pentru consultarea internă a membrilor – că, în actualul context politic tensionat, partidul ar trebui să ia o decizie clară și să iasă din zona de ambiguitate, înclinând spre trecerea în opoziție. Acesta a avertizat că lipsa unei poziții ferme a afectat credibilitatea PSD în fața electoratului.
PSD, între putere și opoziție
„Ce le-am trasmis eu analizând comunicarea din ultima vreme și ce se întâmplă de fapt este că pentru PSD, ca partid important al sistemului politic românesc, nu putem fi undeva între putere și opoziție. Trebuie să ne asumaăm o opoziție clară: ori suntem la putere și putem să decidem alături de colegii noștri strategia României din acest moment, ori suntem în opoziție.
Variantele intermediare nu fac decât să se decredibilizeze, să ne delegitimeze în ochii electoratului nostru”, a declarat Vasile Dîncu la Digi24.
PSD a pierdut din legitimitate
Întrebat dacă PSD s-a decredibilizat deja, Dîncu a spus că crede că partidul a pierdut prin aceste forme de încercări de negociere în interiorul coaliției.
„Cred că am pierdut, poate nu neapărat procent în intenția de vot, dar am pierdut din legitimitate, din forța proiectului nostru pentru că un partid important trebuie să aibă o linie politică și de decizie foarte clară, fără a ambiguități. Ambiguitatea ucide în politică”, a precizat Dîncu.
Direcția sugerată: opoziția
Vicepreședintele PSD a spus că în viziunea sa, PSD ar trebui acum să intre în opoziție.
„Sigur că vor decide oamenii astăzi, dar mai degrabă cred că în această situație – am văzut și reacția colegilor noștri de coaliție – cred că mai degrabă în opoziție”, a adăugat Dîncu.