Cornel Nistorescu: Răutatea și ambiția lui Iohannis ne-au făcut „vedetele”  Planetei” – 60m.ro

Cornel Nistorescu: Răutatea și ambiția lui Iohannis ne-au făcut „vedetele”  Planetei” – 60m.ro

„Chiar nu mi-am imaginat că primarul Sibiului își poate vîntura caracterul pe scena  publică mai ceva ca pe un scut ruginit sau ca pe o jucărie  stricată. Val de teutoni, oraș vechi, cetate cu reguli, oameni cu noblețe și onoare, cum să  te lipești tu de putere ca șoricelul în cutia cu clei de oase?  Cam așa stă acum președintele nostru, lipit de fotoliul Cotrocenilor, învățat cu parfumurile și cu mierea de acolo și hotărît să mai guste puțin din bunătățile palatului. Altfel, n-ar fi încercat atîtea artificii să ajungă în alt loc moale, ba la NATO, ba un mahăr pe la Comisia Europeană, ba senator, ba chiar să împingă în locul său un om care să-i asigure imunitatea”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.

„Ca  ardeleanul, eu credeam că stă deasupra lucrurilor și trece peste micile slăbiciuni omenești, bucuros că vreme de un deceniu a fost bradul împodobit  al României. Da’ de unde! Vremea l-a înrăit ca pe un refuzat și l-a făcut să muște și să arate că nu rămîne dator. Adică să ne-o plătească!

Din păcate, exercițiul puterii strică rădăcinile și putrezește caracterul. În locul unei fundații în care să-și dedice timpul unor idei, Klaus Iohannis arată ca un trăgător de sfori prin culisele puterii. Așa îl văd eu  după toate încercările de a se agăța de ceva. Acum, cînd realizez că de prin toate ungherele puterii se transmit semnale care vin dinspre același dirijor, nu pot să mă gîndesc la altceva decît la faptul că el este în spatele acestei nenorociri.

Răutatea și ambiția lui Klaus Iohannis ne-au făcut vedetele  Planetei.

Nu recunoaște și nici nu-i pasă că el este principalul vinovat de această decădere a clasei politice din acești 10 ani. În loc să asistăm la instaurarea unei discipline măcar în economie, am văzut cum aroganța și disprețul produc parașute de președinți de PNL, cum inventează premieri slugarnici și cum influențele lui se întind ca pătura groasă pînă la Curtea Constituțională a României.

Refuz să cred că judecătorii CCR, unii politruci fiind, alții cu dosar la CNSAS, sunt totuși repetenți la Drept Constituțional și că pot participa la fredonarea Constituției României după cum li se dă tonul.  Președintele României crede că noi suntem fraieri și nu ne dăm seama că el anunță deciziile pentru viitor  chiar înaintea Curții  Constituționale, ca pe o formă de prelungire a mandatului care seamănă cu o improvizație din lucrarea unei studente repetente de la Facultatea de Drept. Adică ne spune el pînă cînd i se prelungește mandatul  ca o  gumă din izmene de care trage cît vrea el și Curtea redactează ca un răspuns din Domnul Goe, la data la care s-a gîndit președintele.

Credeți ce vreți, dar eu rămîn încoțopenit în bănuiala că soluția CCR cu anularea alegerilor prezidențiale a fost dictată. Și dacă acel Paștele Cailor de încheiere a mandatului a fost anunțat, atunci puțina logică pe care o mai am mă obligă să presupun că tot el a fost cel care a transmis și soluția cu anularea alegerilor după turul întîi.

 » Mai mult…