Singurul motiv al întâlnirii între partidele parlamentare și Iohannis ar fi acela de a i se spune să plece – 60m.ro

Singurul motiv al întâlnirii între partidele parlamentare și Iohannis ar fi acela de a i se spune să plece – 60m.ro

„Singurul motiv al întâlnirii între partidele parlamentare și KWI ar fi acela de a i se spune să plece. Altfel devin complici ai loviturii de stat”, scrie, pe Facebook, fostul ministru Adrian Severin.

El adaugă: „Nu au fost rușii! A fost PNL! Așa s-a putut mări notorietatea, dar nu eligibilitatea lui C.G. Alegerea a făcut-o poporul și votul lui este valabil. Ciolacu și Ciucă, doi șmecheri păguboși, slugi hoațe ale lui Iohannis, care s-au încurcat în propriile driblinguri, lăsându-l pe șăf și bătut și fără portofel. Membrii comunității academice care, făcând pactul cu diavolul, își pun la bătaie prestigiul pentru a susține o lovitură de stat, devin părtași la crimă”.

De asemenea, Severin redă şi dialogul cu avocatul Toni Neacşu, pe marginea expirării mandatlui lui Iohannis: „Întrucât problema consecințelor faptului că pe 21 decembrie 2024 expiră mandatul Președintelui Iohannis a creat multe controverse, fiecare dintre cei care au intervenit în discuție vorbind în paralel cu ceilalți, fără a se referi la argumentele lor, ceea ce nu a putut crea decât confuzie, am considerat util să intru în dialog cu dl Adrian Toni Neacșu, un jurist de bună calitate, fost judecător și fost membru al CSM, în prezent avocat, pe tema respectivă.

Dl Neacșu este de aceeași părere cu mine în ceea ce privește împrejurarea că mandatul lui KWI expiră la data la care se împlinesc cinci ani de la preluarea sa.

Mai departe, domnia sa caută ieșirea din impas prin soluții juridice dependente de arbitrariul politic și apte a-i oferi acestuia acoperire legală.

Eu unul nu cred că o problemă poate fi rezolvată cu aceeași mentalitate care a creat-o. Nu putem reveni în legalitate acceptând ca valabile soluțiile juridice concepute de CCR din rațiuni politice. CCR a dat o lovitură politică deghizată în raționamente juridice. Această lovitură politică trebuie neutralizată politic. Abia după aceea se va putea reveni pe câmpul dreptului.

CCR a creat o problemă politică (absența unui președinte nou, în momentul în care mandatul președintelui vechi a expirat), după care, fără ca nimeni să i-o fi cerut, a căutat o rezolvare juridică pentru această problemă, încercând să o impună cu argumentul că are monopolul interpretării prevederilor constituționale aplicabile. Aceasta nu este, însă, o ieșire legală, ci una tot politică. A o trata ca fiind juridică, și apoi a căuta o formulă politică pentru a ajunge la o altă soluție juridică este a egal cu a merge pe un drum închis.

Impasul are un nume: lovitură de stat. Restabilirea ordinii constituționale cere o contra lovitură.

În concluzie, suntem de acord asupra esenței lucrurilor: de mâine KWI rămâne în fapt fără mandat. Eu spun că aceasta este consecința unei lovituri de stat și continuarea exercitării funcției prezidențiale de către KWI este o prelungire, un accesoriu al loviturii de stat. Dl Neacșu nu o califică. Ceea ce ne deosebește este modalitatea de a gestiona această situație.

În jurul acestei controverse s-a desfășurat dialogul nostru pe care îl reproduc în cele ce urmează.

 » Mai mult…