Transelectrica și Guvernul au lucrat pentru nepotul lui Ciolacu – 60m.ro

Transelectrica și Guvernul au lucrat pentru nepotul lui Ciolacu – 60m.ro

În județul Buzău, la doar 1,5 kilometri distanță de locul în care Mihai Cristian Ciolacu, nepotul lui Marcel Ciolacu, deținea terenuri pe care urmează să fie construite două parcuri fotovoltaice, se construiește un nod de rețea electrică. Investițiile de zeci de milioane de euro în infrastructura de transport s-au derulat, convenabil, în paralel cu afacerea lui Mihai Cristian Ciolacu. Banii au venit din fonduri UE, Transelectrica și bugetul de stat – 56,7 milioane de euro în total.

HotNews.ro a relatat, printr-o serie de articole publicate în octombrie și noiembrie, că firmele Solar Energy Production SRL și Development Power Solar Energy SRL, din Buzău, ale lui Mihai Cristian Ciolacu, nepotul premierului, au obținut fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru două parcuri fotovoltaice, în decembrie 2023.

Între timp, după ce a obținut avize de racordare la rețea și fonduri europene, nepotul lui Ciolacu și-a vândut afacerile către Premier Energy.

Pe 20 decembrie, compania Premier Energy PLC, controlată de fondul de investiţii al omului de afaceri ceh Jiri Smejc, a anunțat că a finalizat cumpărarea a 90% din firma Development Power Solar Energy SRL. Aceasta este una dintre firmele lui Mihai Cristian Ciolacu, nepotul lui Marcel Ciolacu, pentru care a obținut ajutoare de stat de 22,4 milioane de euro, prin PNRR, pentru două parcuri fotovoltaice și stocare de energie.

Presshub: La Stâlpu se creează un adevărat nod de rețea

Cristian Mihai Ciolacu a transmis că unchiul său ”Nu a fost implicat și nu are nicio legătura cu acest proiect”, explicând că acest demers a pornit de la faptul că ”Partenera mea avea terenul și diverse firme au căutat-o pentru a obține superficie (cale de acces n.r.) pe ele. Așa mi-a venit ideea să facem noi proiectele, după ce am citit modelul de contract de superficie”.

Jurnaliștii PressHub au verificat afirmațiile lui Mihai Ciolacu și au descoperit că declarațiile din campanie nu prea se potrivesc cu realitatea din acte.

Conform statisticilor, peste 65% din suprafața județului Buzău este acoperită de terenuri fertile din clasele I și II de fertilitate, a căror scoatere din circuitul agricol este interzisă. Din iulie 2022, terenurile pentru fotovoltaice din extravilanul localităților pot fi scoase din agricultură doar dacă se află în categoriile III, IV sau V de fertilitate – certificate printr-un studiu al Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA). Mii de hectare fertile au fost degradate din pix și transformate în parcuri fotovoltaice, pentru că acestea sunt mai bănoase decât agricultura.

Când Mihai Cristian Ciolacu, nepotul premierului, s-a apucat de afacerea cu fotovoltaice, această lege nu era încă în vigoare. Procedura presupunea introducerea terenurilor în intravilanul localității, prin aprobarea în Consiliul Local (CL) a unui Plan de Urbanism Zonal (PUZ). Consilierii locali aprobă PUZ-ul doar pe baza „oportunității” investiției. Primarul (Stelian Gioabă) și 10 din cei 13 consilieri sunt membri PSD, adică subordonați politic lui Marcel Ciolacu.

În luna mai 2022, două parcele au fost introduse în intravilan prin hotărâre de consiliu local.

 » Mai mult…