Costul incompetenței guvernanților nu trebuie suportat din buzunarul cetățenilor – 60m.ro

Costul incompetenței guvernanților nu trebuie suportat din buzunarul cetățenilor – 60m.ro

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a anunțat joi, 2 aprilie, că va depune o acțiune în instanță pentru recuperarea celor peste 600 de milioane de euro, pe care statul român a fost obligat să le plătească în procesul cu firma Pfizer, de la semnatarii contractului în cauză, „precum și de la cei care au stat impasibili față de această situație contractuală, în toată această perioadă”.

„Contractul care a generat litigiul dintre statul român și Pfizer a fost semnat în mai 2021, în timpul mandatului premierului Florin Cîțu, în timp ce Ministerul Sănătății era condus de Ioana Mihăilă. Prin acest contract, România și-a asumat achiziționarea a încă 39 de milioane de doze de vaccin, un volum aberant raportat la necesarul național.

Din totalul de 39 de milioane de doze pe care statul român s-a angajat să le achiziționeze prin contractul semnat în mai 2021, circa 29 de milioane de doze nu au mai fost nici comandate, nici achitate, iar acest refuz a făcut obiectul litigiului pierdut de România, în primă instanță, la Bruxelles”, se menționează într-un comunicat de presă transmis de FACIAS.

Sursa citată amintește că, încă din 2022, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la „cantitățile nejustificate de vaccinuri achiziționate de statul român, cerând tragerea la răspundere a celor care au angajat țara noastră prin semnarea acestor contracte”.

Reprezentanții Fundației menționează, totodată, că „FACIAS a solicitat, în mod constant, Ministerului Sănătății să renegocieze contractele, avertizând că plasarea unor noi comenzi riscă să transforme stocurile în pierderi, în condițiile unei rate scăzute de vaccinare și ale riscului ca milioane de doze să expire”.

Ministerul Sănătății a confirmat, într-un răspuns transmis FACIAS în 2024, că România a comandat și primit 36.833.730 de doze de vaccin anti-COVID în baza unor contracte de peste 1 miliard de euro pentru care plătise deja circa 500 de milioane de euro, rămânând astfel cu o obligație de plată a circa 600 de milioane de euro.

Potrivit FACIAS, peste 14 milioane de doze au expirat în depozite. „Trebuie de asemenea menționat că, dintre aceste doze, 14.164.564 de doze, adică peste o treime din totalul achiziționat, au expirat în depozite, iar statul român a suportat inclusiv costurile aferente distrugerii acestora” – se mai precizează în comunicat.

Organizația va cere autorităților stabilirea răspunderii patrimoniale a tuturor persoanelor care au aprobat și implementat deciziile în urma cărora România a ajuns să fie expusă la această pierdere de natură financiară. Și anunță, totodată, că va cere și publicarea integrală a documentelor care au stat la baza asumării cantităților de vaccin și a actelor de comandă.

Costul incompetenței guvernanților nu trebuie suportat din buzunarul cetățenilor. În acest scop, FACIAS va solicita autorităților stabilirea răspunderii patrimoniale a tuturor persoanelor care au aprobat și au pus în aplicare deciziile prin care România a fost angajată la această plată și a persoanelor care nu au dispus măsurile necesare pentru a preveni plata celor peste 600 de milioane de euro.

 » Mai mult…